Autorul jafului de la Poșta Română a fost prins. Unde l-au găsit polițiștii
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit, marți, 1 noiembrie, o sesizare potrivit căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Române, care transporta bani, a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 de lei. Persoana care a alertat autoritățile este șoferul vehiculului, iar principalul suspect este însoţitorul său.
Jaf de aproape 60.000 de euro dintr-o mașină a Poștei Române
Update 4 noiembrie, ora 19.26. A fost prins angajatul Poștei Române, care a fugit marți, 1 noiembrie, cu un sac cu aproape 280 de mii de lei. Oamenii legii l-au depistat pe tânărul de 20 de ani în Ploiești.
În urma unui complex de măsuri investigativ-operative, polițiștii orașului Chitila, împreună cu Serviciul de Investigații Criminale Ilfov, l-au depistat în orașul Ploiești pe bărbatul bănuit de comiterea faptei de furt din autoturismul Poștei Române. Asupra fugarului a fost găsit un sac cu bani, urmând să fie stabilită valoarea acestora, transmit autoritățile.
Update 2 noiembrie, ora 16.03. Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov face apel la cetățeni pentru găsirea bărbatului care a furat sacul cu bani din mașina Poștei Române. Persoanele care dețin date si informații sau pot oferi relații despre individul respectiv sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112, IPJ Ilfov sau cea mai apropiată unitate de poliție. Oamenii legii au dat publicității o imagine cu tânărul de 20 de ani, care a dispărut cu aproape 60.000 de euro. Se pare că făptașul s-a angajat la Poșta Română de doar două săptămâni și provind dintr-o localitate din județul Teleorman.
Știrea inițială: Un sac plin cu bani (peste 55.000 de euro) a fost sustras din mașina de transport valori a Poștei Române, suspectul fiind chiar un angajat al instituției. Furtul a avut loc pe o stradă din localitatea ilfoveană Chiajna.
Șoferul dă vina pe însoțitor
Polițiștii din Ilfov au fost sesizați, marți, 1 noiembrie, că au dispărut 278.000 de lei dintr-o mașină a Poștei Române. Banii au fost furați în timp ce autoutilitara era oprită pe strada Eroului din Chiajna.
Potrivit IPJ Ilfov, în jurul orei 11:47, polițiștii au primit informația că lipsea un sac cu bani dintr-o autoutilitară a Poştei Române, sesizarea fiind făcută de un reprezentant al instituției. Suma ar fi fost furată de însoţitorul șoferului. La fața locului s-au deplasat oamenii legii din Chitila, pentru a verifica dacă se confirmă cele spuse. Astfel, aceștia au identificat un bărbat de 30 de ani, bănuit de comiterea jafului.
IPJ Ilfov a întocmit dosar de urmărire penală
Din primele informații, ar fi vorba despre banii de pensie ai localnicilor din Chiajna. Polițiștii au deschis un dosar de urmărire penală și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
„La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11,47, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 11,40, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac ce aparţine Poştei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din Chitila pentru efectuarea activităţilor specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate”, a transmis IPJ Ilfov.
În acest moment, poliția din Chitila efectuează activităţi pentru depistarea hoțului, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.